Necesitatea autoevaluarii

S-au terminat si alegerile locale,in sfarsit. Inainte de inceperea campaniei electorale asteptam cu nerabdare lupta de idei, de proiecte si nu in ultimul rand lupta politica. Acum sunt fericit precum omul care scapa de un musafir nedorit si neanuntat. De ce? Pentru ca politicienii nostri au ajuns sa isi joace iar rolul de circari ai poporului. Sunt toata ziua la televizor, fara a transmite nimic, fara a oferi explicatii serioase si constructive. Mai mult, ei continua sa isi dea in cap, neintelegand se pare ca aceasta campanie a luat sfarsit. Sau deja sa fi inceput lupta pentru alegerile “de toamna”?
Nu sunt adeptul acestei teorii deoarece consider ca acum este necesara o regrupare de forte, o analiza atenta a ceea ce s-a intamplat in ultimele 6 saptamani in Romania. Indiferent de partid (PSD, PD-L, PNL) liderii trebuie sa inteleaga ca societatea noastra se dezvolta mai repede decat clasa politica. In orice familie dupa un eveniment important are loc o reclasificare a prioritatilor, in orice companie finalizarea unui proiect inseamna incheierea unui ciclu. Consider ca si partidele noastre iubite ar trebui intai sa vada ce au reusit, ce au gresit, ce au castigat, dar mai ales ce au pierdut.

In speta, analiza, in umila mea opinie, ar trebui sa se bazeze pe date clare, pe rezultate, nu pe lupte de gherila duse in presa, din birouri. Se pare ca premierul Tariceanu doreste demisia domnului Orban de la conducerea PNL Bucuresti in urma rezultatului slab. In PSD se poate vorbi despre o victorie a lui Iliescu in fata conducerii actuale prin reusita inregistrata de Sorin Oprescu la Primaria capitalei. Iar in PD-L exista o ruptura clara intre membrii vechi si cei care tin de particula “-L”, cei din urma sprijiniti de domnul diriginte. Toate acestea reprezinta o lipsa de profesionalism clar.
Un singur contraexemplu am, dar consider ca este elocvent. De curand au luat sfarsit si alegerile preliminare in cadrul partidului Democrat din SUA. Rezultatul este cunoscut, Barack Obama fiind candidatul democratilor la Presedentia SUA. Interesanta este insa miscarea acestuia, o miscare tactica care in Romania ar fi imposibil de realizat. Imediat dupa ce doamna Clinton si-a recunoscut infrangerea, Obama a cooptat-o in echipa lui pe fosta sefa de campanie a contracandidatei. Mai mult, Obama a reusit sa il readuca in prim-plan-ul vietii politice pe fostul vice american, Al Gore, reusind sa isi castige sprijinul acestuia. Pentru cei care nu inteleg aceste detalii voi incerca un rezumat scurt. Obama a pierdut in alegerile preliminare voturi importante ale femeilor albe de varsta mijlocie. A reusit insa intr-un timp record sa isi aduca in echipa oameni care sa il ajute sa treaca de acest impediment. Al Gore este un cunoscut militant impotriva poluarii mediului inconjurator, castigator al Premiului Nobel. Asadar, Obama reuseste sa isi apropie si voturile iubitorilor de natura.
Si acum legatura…credeti ca ar fi posibil in tara cea mai frumoasa din S-E Europei sa vedem miscari ample in cadrul partidelor, care sa incerce o mobilizare mai buna si o repozitionare asupra punctelor slabe din recent incheiata campanie? Asa cred si eu….

Ursu’

Luminiţa de la capătul . . . conductei

De două decenii, românii caută să găsească ieşirea din veşnica şi nesfârşita tranziţie începută în anul de graţie şi mari tulburări sociale 1989. Iată că, în sfârşit, după atâta amar de vreme, se întrezăreşte luminiţa. E departe, dar se vede. E chiar foarte departe. Luminiţa tremură, e firavă , dar se poate vedea. E departe, totuşi, la celălalt capăt al Marii Negre, pe undeva prin Armenia, Azerbaidjan, Uzbekistan si Kazakhstan. Dar, românii nu dispun de atenţie distributivă. Concentraţi asupra luminiţei, uităm că nu ne uităm prin tunelul minunilor, ci printr-o conductă. Dar nu e orice tip de conductă. Scoatem capul, pipăim învelişul, nimic deosebit. Apoi inhalăm parfumul venit dinspre luminiţă. Deschidem ochii mari: gaz! Ne dăm seama imediat: nu e tunelul de la care aşteptam minunea, este o conductă de gaze. Acea conductă. Nu oricare conductă. Tineţi minte, Nabucco pe numele ei. Se rasuceşte în mormânt marele împărat persan al cărui nume e plagiat de acest gazoduct, când vede ce plan ridicol a întreprins lumea de astăzi.

Un proiect născut ca o mare promisiune pentru viitor şi , iată, în aceste zile, i se constată decesul şi este îngropat la stadiul de speranţă. Un proiect la care România nu a avut încotro şi a trebuit să se ralieze. România a investit în acest gazoduct o cantitate imensa de capital financiar, uman, dar şi  politic. Într-o perioadă ce anuntă o nouă recesiune ce se va extinde din SUA la nivel global, eşecul Nabucco este un eşec ce va fi foarte greu de dus de România în următoarele 2-3 decenii.

Marele Imperiu de la Răsărit a pus pecetea ţaristă pe rezervele de gaze din zona caspică care ar fi trebuit să alimenteze acest mare gazoduct. Esecul Nabucco este un esec pe care Romania nu si-l putea permite. Odată cu recesiunea economică mondială care deocamdată doar aruncă umbre lungi asupra noastră, geopolitica va suferi mutaţii importante. Unchiul Sam se va retrage “strategic” şi vom fi din nou aruncaţi în braţele călduroase ale Maicii Rusii. Proiectele anunţate în grabă, pe post de fumigene aruncate în retragerea disperată de pe frontul energetic, vor rămâne de neatins. O a doua centrală atomo-electrică a fost anunţată pentru deceniul III  al acestui secol. Trecând peste faptul că de mult ne zbatem să deschidem al doilea reactor de la Cernavodă, lucru izbutit în cele din urmă anul trecut, trebuie luat în calcul şi faptul că nimeni nu va dori o Românie cu o mare autonomie energetică.

Un lucru trebuie semnalat: România a refuzat categoric oferta giganticului energetic de la Răsărit de construcţie a unei ramificaţii a South Stream pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Spre deosebire de alte state din regiune, care au avut înţelepciunea de a lăsa, dacă nu deschisă, măcar întredeschisă, uşa către Est. Sau spre deosebire de state, ca de exemplu Germania, care şi-au negociat diplomatic, realistic şi pe faţă viitorul energetic. România a jucat totul pe o carte, mai bine zis pe o conductă, în stil de mare gambler. Şi-a asumat un risc major şi iată că, din păcate, pe conductă se vede luminiţa din celălalt capăt, semn clar că  gazoductul ce poartă numele unui mare cuceritor nu a reuşit să cucerească rezervele şi simpatia de pe celălalt ţărm al Mării Negre. România şi Polonia sunt, la ora actuală, singurele ţări din zonă care au mari semne de întrebare legate de viitor. Au dansat cu un singur partener, cel mai atrăgător de la bal, dar vor veni vremuri când acest partener de dans va fi nevoit să se întoarcă acasă, să aibă grijă de copiii şi nepoţii din gospodărie. Iar România şi Polonia vor rămâne să se prindă în horă şi să danseze pe o melodie bine-cunoscută, cântată de alt taraf însă.

Rămâne să vedem dacă ne-a mai rămas ceva să dăm la lăutari ca să ne cânte o melodie mai lentă sau am pierdut totul în acest pariu pe o singură conductă. Casa de pariuri s-a închis, alţii au plecat cu câştigurile, iar noi am rămas cu un bilet necâştigător în mână. Istoria va rămâne să judece acest pariu.

Donald

Miscare de protest

In Romania, la ora actuala exista un singur partid cu doctrina liberala (de fapt, liberal-conservator); cel putin e singurul care conteaza in desfasurarea vietii politice de la noi din tara. PNL (actual) este mostenitorul istoriei si traditiei Partidului National Liberal constituit in anul 1875 de catre figuri celebre: Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu si altii. Totusi, consider ca se impune o diferentiere clara intre partidul vechi si noua grupare politica, intrucat, cu mici exceptii, nu mai exista aceeasi calitate la nivelul oamenilor care formeaza noul partid (se stie ca un partid este in esenta o grupare de oameni cu aceleasi interese si care impartasesc aceeasi doctrina). Liderii de azi ai PNL sunt oameni de afaceri inzestrati, juristi talentati, doctori priceputi, economisti recunoscuti etc. Ei nu pot fi insa considerati adevarati oameni politici.

O figura politica remarcabila se diferentiaza in mod clar prin calitati de lider, talent oratoric, capacitate de sacrificiu si o inteligenta nativa. Desigur, in Romania exista o lipsa acuta de oameni politici inzestrati, nu doar la nivelul PNL, insa aceasta nu este o scuza. In primul rand, partidul liberal are obligatia de a oferi tarii oameni capabili si talentati datorita faptului ca guverneaza la ora actuala. In al doilea rand, putem vorbi despre nevoia de emancipare si dezvoltare sociala acuta de care tara noastra are nevoie in acest moment. PNL este singurul partid care, cel putin teoretic, poate oferi natiunii romane sansa de a ajunge acolo unde ii este locul, in cercul inalt al politicii europene, daca nu chiar mondiale. Poporul roman resimte nevoia unui tel comun, ridicat ca cerinte, dar nu imposibil de indeplinit. In al treilea rand, si cel care imi place mie cel mai mult, este cel moral. Ma refer la obligatia PNL de a propulsa oameni care sa isi merite renumele de mostenitori ai traditiei politice liberale, de mostenitori ai familiei Bratianu, I.G. Duca , Kogalniceanu etc.

Guvernul de azi, constituit din membrii PNL si UDMR, coduce Romania cu toate ca nu au o majoritate parlamentara. Desigur, aceasta este cea mai mica problema a partidului liberal. Marea provocare o reprezinta lupta intre marile grupari : PSD, PD-L si, cu voia dumneavoastra, PNL. Pe de o parte este PD-L, grupare politica care aduce a struto-camila, intrucat doctrina lor a suferit numeroase si succesive schimbari. De cealalta parte este PSD, partidul ce cei mai numerosi membrii (sper sa nu ma insel), singura alternativa de stanga viabila aflata la dispozitia poporului roman. Ca sa completam triunghiul, PNL este partidul autointitulat de dreapta care reprezinta o posibilitate aflata la dispozitia alegatorilor. Spun autointitulat, intrucat politica dusa de PNL la nivel central nu poate fi caracterizata drept politica de dreapta in totalitate.

Dar haideti sa revenim la subiect. Exista o diferenta esentiala intre cele 3 partide. Si singurul care pierde la acest capitol este PNL. Este vorba despre calitatea oamenilor oferiti de catre aceste grupari. PD-L dispune de figuri capabile, numeroase am putea spune, unele chiar alternative (ma refer la posibilitatea alegerii unui lider dintr-o oferta relativ mare) si mai ales este partidul care este legat de presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, un adevarat magnet de voturi. PSD este partidul care dispune poate de cea mai buna retea de oameni la nivel national (cunoscutii baroni locali); are la nivel central oameni caliti in lumea politica, cu o experienta demna de respect (vezi A.Nastase, I.Iliescu). PSD este totusi victima propriei valori. Multi oameni se lupta pentru posturi putine. Si se pare ca lupta va mai dura ceva timp, intrucat taberele sunt relativ echilibrat impartite. PNL insa…
Ei bine, PNL este partidul restantier aproape la toate capitolele. Nu dispune de mase mari de oameni (in mare parte, datorita faptului ca se adreseaza in primul rand categoriilor de mijloc si inalte a populatiei, clase care nu sunt foarte dezvoltate in tara noastra actualmente), nu dispune de retea de oameni la nivel national (alegatorii PNL sunt concentrati in marile orase ale Romaniei, in special cele din vestul tarii), nu dispune de o varietate la nivelul conducerii (potentialii lideri sunt relativi putini). O alta problema a PNL este lipsa acuta de identitate. Atat membrii, cat si alegatorii acestui partid nu stiu incotro se indreapta partidul, intrucat exista opinii diametral opuse la nivelul conducerii centrale (spre ex. iesirea de la guvernare, alianta cu PSD). Asadar, singurul partid liberal din tara noastra este intr-o continuua lupta cu exteriorul, dar si cu el insusi.

Din pacate pentru natiunea romana o existenta a democratiei fara o alternativa de dreapta care sa poata contracara stanga politica are putine sanse de reusita, daca nu cumva acele sanse tind spre 0.
Se impune deci intrebarea: ce trebuie sa ajunga la un nivel inalt mai intai…PNL sau democratia in Romania?…. Pana sa gasim un raspuns vom ramane acelasi popor supus marilor puteri, un popor care isi desfasoara „activitatea” dupa cum bate vantul…de la V….sau de la E….

Ursu’

Erata: titlul face trimitere la piesa „Miscare de protest – KaTaNa & Dj Shortez”. Va recomand aceasta melodie cu cea mai mare caldura.

Liturghia politică

Scrutinul uninominal dă mari bătăi de cap patriarhului.Astfel am putea intitula succinct evenimentele surprinzătoare ce au avut loc zilele acestea în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Privind desfăşurarea “ostilităţilor” din interiorul BOR, ne putem face, prin inducţie, o imagine de ansamblu a politicii româneşti în momentul de faţă. Mai exact, a luptei viscerale care se dă de ceva timp deja şi care va continua, pentru impunerea direcţiei României. Miza este uriaşă. Îi depăşeşte pe toţi politicienii de azi ai ţării, ba chiar ne depăşeşte ca ţară.

După tragica dispariţie a Preafericitului Teoctist – Dumnezeu să-l odihnească! – învăluită încă de un mister care va fi clasat undeva în arhive, alegerea succesorului său a venit firesc, în persoana ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Singurul lucru firesc în alegerea noului Patriarh a constat în respectarea cutumei care spune că cel ce ocupă Scaunul Mitropoliei Moldovei va deveni Întâi-stătătorul BOR.

La vremuri noi, oameni noi. Deviza a fost respectată. Succesorul PF Teoctist, un Om care supravieţuise momentului decembrie ’89, este o persoană care pare să ascundă multe necunoscute. ÎPS Daniel şi-a făcut studiile doctorale la Strasbourg înainte de ’89 şi a fost ales ca Mitropolit al Moldovei în perioada tulbure a anului 1990. Revoluţia l-a prins la Timişoara, ca Episcop vicar al Arhiepiscopei Timisoarei. În mod cu totul întâmplător, dosarul ÎPS Daniel a fost ars la revoluţie. Apoi, implicarea în forţă în domeniul extern ( reactivarea episcopiilor din Basarabia ) a adus un curent nou în activitatea BOR. Nu se poate să nu observăm complementaritatea acţiunilor BOR sub ÎPS Daniel cu părerile din dealul Cotrocenilor. Dacă Biserica Ortodoxă Rusă nu ia nici o atitudine pe plan extern fără aprobarea Ministerului de Externe de la Moscova, BOR a ajuns un instrument de politică externă la îndemâna preşedintelui.

Reacţiile Bisericilor “surori” din Bulgaria, Grecia, Rusia şi Serbia la adresa planurilor BOR au reaprins scânteia din rândurile clerului, înăbuşită la alegerea noului Patriarh. Scânteia a prins accente de flamă la aflarea modificării întreprinse de PF Daniel, fără aprobarea Sfântului Sinod, modificare care dă posibilitatea Patriarhului să concentreze în propriile mâini o mare putere asupra celor din teritoriu. Şi astfel, surpriza s-a produs: ÎPS Teofan a fost ales ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, beneficiind şi de sprijinul puternic al Mitropolitul Clujului, ÎPS Bartolomeu Anania. ÎPS Teofan l-a învins în alegeri pe marele favorit al hîrtiei, ÎPS Casian, un apropiat al actualului Patriarh.

PF Daniel şi cei care l-au sprijinit să ajungă Mitropolit al Moldovei, pentru că apoi alegerea sa ca Patriarh a venit firesc, după cum am arătat, sunt puşi faţă în faţă cu “reacţiunea” : ÎPS Teofan, un apropiat al Preafericitului Teoctist, este cel care dă semnalul, sprijinit fiind de ÎPS Bartolomeu Anania şi vechea gardă, că bătălia pentru sufletele românilor şi pentru direcţia politicii României nu a fost câştigată de “curentul nou”. Nu întotdeauna ceea ce este nou este şi bun…

Donald